Dacă mai acum câteva zile am scris un blog despre cerşetorii din metrou, iată că mă simt nevoit să mai scriu încă unul. De data asta mi-a părut rău că nu am avut cu mine o cameră de filmat. Spectacolul oferit a fost unul de neuitat. Să începem cu începutul, nu?
Sâmbătă după-masă, eu mergeam plictisit cu metroul, cum de fapt merg de cele mai multe ori. Neavând pe nimeni cunoscut cu care să-mi omor timpul până la destinaţie, singurul lucru interesant pe care puteam să-l fac pentru a mai trece timpul era să mă uit pe geam. La Eroilor, loc în care metroul a stat ceva mai mult, mi-a atras atenţia un specimen care era foarte voios jonglând cu trei capace de sticle. Fără să anticipez nimic din ce urma să se întâmple, o aud pe tanti din difuzor cu o dicţie atent studiată: "Atenţie, se închid uşile!". Imediat m-am pregătit psihologic pentru încă un salt superluminic spre următoarea dimensiune (staţie); cât despre "interesantul" specimen, probabil că nu a vrut să rateze o călătorie palpitantă cu Metrorex pentru că l-am văzut cum în ultimul moment a reuşit să se strecoare printre uşile care se închideau.
Când, stupoare, interesantul meu jongleur făcea parte din trupa de entertainment a Metrorexului pentru că şi-a început numărul cu deja celebra replică:
Oameni buni,
Cu suflet bun/Cu sufletul curat
Si credinţă-n Dumnezeu,
Dacă doriţi şi dacă aveţi posibilitatea,
Ajutaţi-mă şi pe mine cu un bănuţ
După această "sesiune de iniţializare a subiectului" a urmat o transformare teribilă a "artistului". Trăsăturile feţei au deveni mult mai dure, vocea mai gravă şi mai sacadată, gesturile rapide şi agitate şi cu o gesticulaţie amplă şi precipitată omul dădea impresia unei supradoze de adrenalină. Şi ca un exorcizat a început să recite, răcnind la fiecare dintre noi arătându-şi dinţii care erau mai mult lipsă decât gaură. Şi cu o adevărata dovadă de simţ oratoric şi bună creştere, de fiecare dată se oprea pentru a o lăsa pe tanti din difuzor să-şi spună replica după care îşi continua discursul neperturbat şi cu o implicare profundă. Finalul a venit apoteotic, când omul şi-a încheiat discursul în acelaşi stil năvalnic: "Această poezie a avut 37 de strofe. Se numeşte "Cerbul cu stea în frunte" şi a fost scrisă de Nicolae Labiş". Moment în care posedatul a ieşit din transă şi şi-a început protocolul de achiziţionare de donaţii.
Trebuie să recunosc că mediul pe care şi l-a ales artistul a fost unul de profani pentru că toţi i-au luat "prestaţia artistică" în râs. Din câte îmi aduc aminte nici nu cred că a primit ceva decât de la cineva mai sensibil din fire, care a reuşit să vibreze în rezonanţă cu artistul posedat.
Acum trecând de la ironie la lucruri mai serioase, este cazul să fac câteva menţiuni:
1. Poezia are 19 strofe.
2. Se cheama "Cerbul cu stea în frunte" dar este scrisă de George Coşbuc.
3. Gagiul care de fapt a răcnit poezia deşi avea faţă de drogat era îmbrăcat la blugi, tricou nedecolorat, geacă de blugi, haine care nu păreau nici vechi şi nici nespălate.
Aşa că dragi concetăţeni, locuitori de cinste ai acestei tări de kko, dacă doriţi ca acest fenomen social anormal să înceteze nu vă mai exprimaţi mila într-un mod atât de distructiv. Mila este un sentiment care nu îşi are sensul faţă de această categorie de oameni. Dând bani cerşetorilor din metrou încurajaţi un mod de viaţă parazitar care nu are nici o legătură cu sărăcia sau conjuncturi defavorabile. Copiii care cresc cerşind în metrou, vor face acelaşi lucru şi la maturitate şi îşi vor învăţa la rândul lor copiii să facă la fel. În pasajul de la Unirea este un nene cu un carton pe care scrie: "Mi-e foame. Ajutaţi-mă!". Eu ce ar trebui să fac? Să iau o bucată de carton pe care să scriu: "Mi-e sete. Ajutaţi-mă!"? Sunt atâţia oameni cu deficienţe dar care au mândria să-şi câştige traiul printr-un serviciu. Astfel de oameni merită mila şi ajutorul vostru, nu monştrii şi mutilaţii din metrouri. Aşa că înainte să vă daţi munca pe degeaba gândiţi-vă şi pentru ce o daţi, asumaţi-vă responsabilitatea pentru fenomenul social pe care îl intreţineţi, adică cerşetoria organizată. Nu vi s-a părut niciodată suspect faptul că toţi cerşetorii au acelaşi fel de discurs? Nu v-a trecut prin cap niodată că în spatele feţelor murdare şi a discursurilor patetice stă cu totul altcineva care beneficiază de banii voştri?
Şi acum pentru sfârşit o să postez poezia cu pricina, poate o să-i spună cineva şi pseuno-doctului neexorcizat încă adevăratul autor al poeziei:
Cerbul cu stea in frunte
George Cosbuc
A fost odata, intr-o padure,
Un mos batran cu baba lui ...
Taraiau saraci ca vai-de-lume,
In adancimea codrului
Mosul n-astepta nimica
Si numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba
Un suflet tanar langa ea
"Sa fie un copil cuminte,
Un catelus sau un pisoi,
Ca vreau s-aud si eu cum sufla
O alta viata langa noi."
Asa ofta saraca baba,
Dar mosul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grija noua?
Sunt pre batran si prea calic."
Dar domnul se-ndura de baba
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb, cu stea in frunte,
Gonit din codru si ranit.
Sageata-i strapunsese gatul -
Din rana sangele-i curgea
Si lacrimi mari picau din ochii
Frumosi, rotuzi ca o margea.
L-a sarutat pe frunte mosul,
Miloasa baba l-a spalat,
L-au ingrijit cu grija mare
Si cerbul mi l-au vindecat.
Era frumos si bland saracul,
Zburda mereu din loc in loc,
Venise ca o vraja noua
De tinerete si noroc.
Intinerea vazand cu ochii
Mosneagul si cu baba lui -
Si se facuse luminoasa
Intunecimea codrului.
Dar intr-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui imparat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Si cu ogarii la vanat.
"Da-mi mie cerbul tau, batrane,
Iti dau pe el tot ce doresti"
"Nu pot, de mi-ai da pe dansul
Comorile imparatesti"
"Te duc la curtea mea, mosnege,
Cu baba ta, va fac boieri.
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte
Si-ti dau si cinste si averi"
"Nu-mi trebuie averi si cinste,
Sunt prea batran sa le primesc ;
Dar daca vrea sa vine cerbul,
Eu bucuros vi-l daruiesc."
Atunci, minune fara seaman,
Intreaga lume, ce vazu ?
Vazu cum cerbul da din coarne
De parc-ar spune: "NU vreau, nu!
Nu vreau sa vin la curtea voastra
(Deodata cerbul a vorbit)
Tu ma doresti ca o podoaba,
Ei, sufletul mi l-au dorit
Tu m-ai ranit la vanatoare,
Ei ranile mi le-au legat.
In stralucirea curtii tale
Eu m-as simti incatusat.
La curtea ta, as fi o fiara,
O jucarie pentru prosti.
In viata lor sunt o lumina
Pe care tu n-ai s-o cunosti."
Pleaca, pe ganduri, voievodul
Si se gandea ca nu-i de-ajuns
Sa fii bogat, temut si vesnic
De maretia ta patruns
Mai trebuie sa ai un suflet,
Milos, si bun, si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.
