Inapoi in lumea reala...

Tocmai a trecut, ca strecurată printre degete, o săptămână de când m-am întors în ţară... au ajuns şi vederile... Nu pot să spun nici că-mi pare rău şi nici bine că m-am întors. Probabil că am îmbătrânit suficient de mult pentru a rămâne în urma timpului şi să nu realizez schimbările din ultima vreme care s-au succedat cu ceva rapiditate şi încă nu conştientizez că m-am întors în Romanica. Ţara asta e mult prea eternă şi prea fascinantă pentru un popor atât de imbecil, dar la asta revenim mai târziu :).

Faptul că am stat o lună de zile în Paris m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri. N-am să fiu acum snob spunând cât de civilizaţi sunt cei de acolo faţă de noi şi ce de căcat e la noi. Şi eu fac parte din acest „noi” şi simplul fapt că am capacitatea de a observa asta nu mă ridică mai presus, rămân în aceeaşi cocină. O să spun doar că cei de acolo dau mult mai muţi bani pe pielea lor decât noi pe a noastră, cu tot ce implică asta.

Ziua plecării din Franţa a fost şi prima zi în care mi-a fost ruşine că sunt român! Mi-aş fi dorit să mă pot transforma instant în cu totul altceva numai vorbitor nativ de română nu. În aeroport, aşteptând îmbarcarea puteam distinge cu uşurinţă românaşii, şi nu prin trăsături pozitive, ci prin faptul că au paporniţele cele mai mari, vorbesc în gura mare şi se îmbracă cu mult prost-gust. Mă mir că nu am văzut pe nimeni în „trening” alb şi cu ochelari de soare înfipţi în gelul din freza ţepi cu vârfurile vopsite cu spray. Ce e drept, am văzut un conaţional de etnie mai colorată la pantofi de lac + sacou alb Armani + tricou negru cu abţibilduri pe el. Adică băiat „gigea”, „plin” de bani dar care zboară cu Tarom la clasa economic sau care îşi dă cu parfum de 1000 de euro dar nu se spală. Şi, dacă ego-ul unui asemenea dobitoc este alimentat de o stare financiară peste medie, deja nu-şi mai încape în tricoul mulat şi trebuie să debordeze de snobism de clasă. Cât de mult balcanism poate încăpea într-un asemenea animal? În societatea noastră s-au răsturnat atât de mult sistemele de valori încât astfel de fenomene să nu fie sacţionate de opinia publică şi în cele din urmă împinse spre extincţie?

Apropo, după aterizarea pe Otopeni, în avion, chiar mă aşteptam ca cineva să spună: „Deschideţi şi la spate!”...

Dar totuşi să păstrăm un ton pozitiv, căci cei care se întristează des trăiesc mai puţin şi fac şi riduri. Azi este ziua sfinţilor Mihail şi Gavril, prilej de petrecere şi voie bună. Să uităm deci de „improvizitivismul” nostru de „peticişti”, de probleme existenţiale şi să ne bucurăm de o nouă zi de toamnă în mijlocul poporului nostru de legende şi eroi nemuritori.





Legendă:

improvizitivism – trăsătură de personalitate caracterizată prin apelarea la improvizaţii în orice problemă ce necesită o soluţie concretă

peticist – persoană care aplică petice pentru a repara obiecte cu defect sau deteriorate în urma utilizării.



P.S.: Totuşi nu mă pot abţine să nu observ că-n pieptu-i de aramă românului nu-i mai bate nimic... pieptul i-a fost furat de căldărari pentru cazane de ţuică ;).