miercuri, 2 mai 2007

Roşu PSD-ist sau roşu comunist?


"Să terminăm cu acest capitalism care este mult prea sălbatec şi mult prea neomenos!" - Mircea Geoană din puţul gândirii comunist-abstracte.

Sub auspiciile acestui citat să ne imaginăm următorul peisaj: 1 mai muncitoresc, piata Izvor, puhoi de lume, cheală la portofel, adunată ca musca la grătar. Rezultaţi din dresajul strict şi eficient al tătucului Iliescu, copiii PSD au ieşit râzând la soare împroşcând cu o propagandă răsuflată şlefuită în anii de glorie predecembrişti şi făcută marţ de un individ care de la atâta spălare pe creier nu numai că a devenit "prostănac", dar a şi pierdut complet contactul cu realitatea. Profitând de nostalgia senilică a ţăranului de Bucureşti, prototipul proletar al băutorului burtihănos de Unirea sau Noroc la sticlă de 2L de plastic, PSD a anunţat cu surle şi trâmbiţe mitingul de 1 mai, mişcare a "clasei muncitoare" momită (culmea ironiei) cu pomeni cu mici şi bere. Din lipsă de imagine şi credibilitate, PSD şi-a întors faţa către cei mulţi şi proşti, ademeniţi cu promisiuni ce s-au spulberat, ca fumul micilor, la primul vânt. Una peste alta, un eveniment in adevaratul spirit al senzaţiilor tari din 1964 incoace, cu cozi interminabile (la care ultimii aşezaţi habar nu au de ce stau, dar îşi amintesc de tinereţea demult trecută şi de discuţiile inteligente pe care le purtau aşteptând aliniaţi în dimineţile de glorie ale regimului "depăşirilor de plan"), cu mici şi bere pe cartele date pe sub mână numai membrilor de partid (parcă sună a trecut) şi nu în ultimul rând cu cântecele puierile ale pionierilor, compuse pe placul secretarilor de partid de un Adrian Păunescu sau Vadim Tudor. Şi, dacă la asta adăugăm şi un discurs îmbibat din plin cu patetism de faţadă, pictăm portretul celui mai influent partid politic din România. Un partid care se vrea puternic deşi mesajul său este complet rupt de realitatea electoratului. Nea Mircică, un papiţoi politic, condus din spate de nea Nelu Cucuvelu' şi de interesele prosovietice care mână PSD-ul din spate, arăta pe scena din parcul Izvor ca o pipiţă blondă care făcea playback, ca un posedat de strigoi deloc convins de cuvintele spuse. Pus în situaţia de a conduce PSD-ul, nea Mircică şi-a arătat impostura de comunist pro-capitalist, metamorfozându-şi discursul din cel al diplomatului pro-american în populisme naive ce pângăresc lucruri ca moartea unei tinere numai cu scopul atragerii unor puncte din lista consilierilor de imagine.

Mi-e scârbă de România pentru că mă obligă să trăiesc în mediocritate, mi-e scârbă de România pentru "clasa muncitoare" venită în parcul Izvor de 1 mai, mi-e scârbă de România pentru că e locuită de români... dar în special mi-e scârbă de România din cauza politicienilor care (efectiv) o conduc...

3 comentarii:

Anonim spunea...

ok, ... now, take a deep breathe! :P ... si ce faci cu toata scarba asta, ma rog ?

Friday May 4, 2007 - 08:16pm (EEST) by adi

Mihai spunea...

Mă scârbesc ;))

Saturday May 5, 2007 - 09:35am (EEST)

Anonim spunea...

cred ca "fuck you romania" parazitilor va deveni "ever green", ca si spusele lu' nenea Caragiale ...

Tuesday May 8, 2007 - 10:17am (EEST) by adi