Those were the days...

Ce nu prea înţeleg eu câteodată este ipocrizia şi egoismul celor din jur. De exemplu, azi, mergând cu troleul 71, am fost martor la o discuţie între un nene şi o tanti, mult trecuţi de vârsta a IV-a, pe care o să încerc să o redau cât mai fidel.

Nenea ii face loc lui tanti şi îi spune:
- Vă rog, luaţi loc!
- Păi am stat 40 de ani în picioare si pentru ce? Pentru o pensie de 3 milioane. (parcă era din reclama aia la pensiile facultative, iar eu eram deja pregătit sufleteşte pentru discursul de babă isterizată care aleargă cu limba scoasă după locurile libere din mijloacele de transport şi care este extrem de scârbită de tineretul din ziua de azi). Zicea că ni le măreşte şi nouă, dar se opune chiorul (eram în zona Cotroceni deci chiorul trebuie să fie Băsescu). Hoţul, el îşi amână procesul ca să i se anuleze faptele şi pe noi nu ne lasă să trăim.
- Păi l-am auzit pe fostul ministru spunând că pensiile se vor majora semnificativ când se va reduce numărul pensionarilor la jumătate.
-Păi da, vor să murim cu toţii...

Restul conversaţiei nu-l mai relatez deoarece mi se pare nesemnificativ raportat la sentimentul pe care mi l-a creat prima parte. Toată această situaţie eu o văd ca o consecinţă directă a comunismului. Noi, tinerii din ziua de astăzi ducem în spate atât corupţia tipică ţărilor din blocul comunist (kentul şi cafeaua la nivel mic, comisionul şi protocolul la nivel înalt) cât şi pensionarii comunismului, gloata muncitorească ieşită la pensie pe "ordonanţă" şi nu numai, care în urma îndoctrinării şi a "Parfumului dero din anii cei mai frumoşi" este o masă inertă (economic şi social) care aşteaptă să cadă totul de sus de la conducătorul mult iubit. Dacă ţi-e foame nu cerşeşti, mişti ceva din care să iasă un ban. Ţi-e sete? Nu aştepţi să vină primarul să-ţi dea. Mentalitatea "am muncit deci trebuie să-mi dea statul" e total greşită. Muncitorii din industria steroidizată din regimul comunist nu realizează că munca lor a fost o muncă artificială, că în locul mamuţilor ceauşişti au rămas doar oasele care nu au niciun pic de sevă şi hrănirea găurii negre care sunt pensionarii comunismului înseamnă sugrumarea economiei şi subjugarea tinerilor în cărarea în spate a unor oameni care nu fac altceva decât se plângă că nu au bani. Şi mie mi-ar plăcea să primesc bani degeaba şi să cer şi mai mult. E foarte uşor să ceri decât să lupţi pentru nevoile pe care le ai. Suntem o naţie de trântori specializaţi în cerşitorie.

Sper să apuc şi eu timpurile în care incorectitudinile autorităţilor să fie sancţionate în instanţe de organizaţii nonguvernamentale, când stilul ăsta de agresivitate pasivă asemănătoare câinelui care latră de pe marginea drumului va dispărea şi când poporul român va înţelege că totul în viaţă se plăteşte, nimic nu e pe gratis, totul are un preţ.