luni, 19 iulie 2010

Balul bobocilor



Capitolul IX


Era singur şi nu era pentru prima dată când i se întâmpla asta. Singurătatea era singura care îi dădea siguranţa de sine. În singurătate se putea transforma în ce şi în cine voia el. Numai că acum ceva se schimbase. Orga singurătăţii lui suna fals, deşi notele erau perfecte melodia nu era cea naturală şi cu cât încerca să revină la starea pe care o ştia şi cu care se obişnuise cu atât i se părea că devine mai străin de el însuşi. Corpul şi mintea lui se schimbau fără să-i ceară permisiunea, fără măcar să-l înştiinţeze, iar toate schimbările care se petreceau în lipsa-i îl bulversau peste măsură. Până acum viaţa lui o ştia simplă, avea cărţile şi lumea lui. Acum se trezea îndrăgostit fără voie de o fată pe care nici nu o plăcea prea mult. Vechiul Virgil ar fi ales fără să clipească să ignore fapta lui Albert şi să treacă mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Numai că Virgil de acum refuza să accepte renunţarea. I se părea că pierde ceva, renunţă la ceva, dar ce? Nimic din ce înţelegea el din Raluca nu i se părea că ar merita lupta lui şi cu toate astea trebuia să-i vorbească. Trebuia măcar să lămurească această neînţelegere: Albert făcuse totul din proprie iniţiativă şi el nu avea nicio legătură cu nimic. Dar totuşi scrisese poezii pentru ea, scrisese acele cuvinte pe spatele caietului. Trebuia să îi vorbească. Aşa că hotărâse să-i vorbească a doua zi. Numai că a doua zi găsise de fiecare dată pretextul perfect pentru a nu ieşi din clasă, în felul asta evitând orice posibilitate să o întâlnească pe Raluca. A treia zi ieşise de două ori şi prima dată nu a văzut-o, iar a doua oară era într-un grup de prieteni şi i s-ar fi părut nepotrivit să intervină.
Fiecare zi trecea după anterioara fără ca Virgil să reuşească să îi vorbească. Şi fiecare încercare nereuşită îi îngreuna şi mai mult sarcina.
Ce încă îl mulţumea este că nimeni din jurul său nu îi cunoştea frământările, îi dădea acel sentiment de geniu neînţeles pe care nu îl ghiceşte nimeni. Era ca o societate comunistă închisă, din exteriorul căreia toţi văd doar zidul şi ce este lăsat să iasă din spatele zidului. Ce nu realiza Virgil este că zidul în spatele căruia era atât de mândru nu făcea decât să îl protejeze pe el de exterior şi nu să-i ofere acea falsă neînţelegere.
- Hai salut!
- Salut!
Am văzut-o pe aculaR azi. E îmbrăcată cu o bluză portocalie, foarte mişto. Îţi sare imediat în ochi. Trebuie neapărat să o vezi.
Poate.
Chiar, ai apucat să vorbeşti cu ea?
Despre?
Hai mă, nu mai face pe prostul cu mine. Ştiu că o placi, se citeşte pe tine prea uşor ca să o mai negi. Aşa că în loc să te comporţi ca huhurezu amorezat de unul singur du-te şi vorbeşte cu ea, că nu te ucide.
Dar poate nu mă înteresează să vorbesc cu ea.
Treaba ta, dar eu zic că ar trebui să vorbeşti. Ai făcut tema la franceză?
Da, o vrei?
Aham, ieri am fost la fotbal toată ziua şi n-am apucat să pregătesc nimic pentru azi. Dacă mă ascultă la ceva m-am ars.
Poate nu te ascultă.
De parcă am eu norocul asta. Hai că mă apuc de tema aia că acu’ vine profa.
Albert era singura persoană care reuşise să-l cunoască ceva mai bine şi cu toate că nu-l considera niciodată drept confident era singurul prieten pe care îl avea.
Terminaseră orele şi plecară împreună spre casă. Pe drum, Virgil zări, înaintea lui Albert care povestea foarte înfocat despre meciul de fotbal pe care îl jucase cu o zi înainte, bluza portocalie şi pe Raluca mergând ceva mai în faţă. Încercă să-i distragă atenţia lui Albert şi să meargă pe alt drum, dar nu reuşi înainte ca acesta le vadă la rândul lui.
Băi, fii atent, aia e Raluca, du-te şi vorbeşte cu ea!
Lasă, vorbesc altădată, sunt obosit acum.
Obosit de la ce? Azi toată ziua am frecat mangalu şi tu-mi spui mie că eşti obosit? Hai lasă vrăjeala, du-te şi vorbeşte cu fata.
O să vorbesc...
Ralucaaaaaaa, Virgil vrea să vorbească ceva cu tine!
Ce faci, mă? Iar te bagi...
O să-mi mulţumeşti mai târziu. Ia-o ca pe un şut în cur pe direcţia cea bună. Hai pa, ne vedem mâine.

Albert o luă rapid înainte în timp ce Raluca se apropie de Virgil.
Bună, Virgil! Nu te-am mai văzut cam de mult. Te ascult!
Toată furia pe care o simţise pentru Albert dispăruse. Avea în faţa lui un inamic mult mai redutabil: imprevizibilul şi incontrolabilul.
Bună! Nu ştiu ce s-a băgat şi Albert ăsta.
Deci n-ai nimic să-mi spui?
Virgil simţea cum se înroşeşte din creştet până în vârful urechilor şi toate frazele bine pregătite în lungile seri de meditaţie se spulberau ca cenuşa în vânt. Era momentul de care se temea cel mai mult deşi nici el nu ştia de ce anume se temea. Iar această frică nedefinită îl făcea să-şi piardă simţul raţiunii şi echilibrul. În faţa oglinzii lui imaginare reuşea să spună replicile potrivite la momentul potrivit, dar în faţa Ralucăi nimic nu îl ajuta să se regrupeze din miile de cioburi în care i se spărsese oglinda.
Ba da. Aş vrea să stăm de vorbă pentru că e o neînţelegere la mijloc.
Aha. Ai treabă acum?
Nu, am timp.
Perfect, trecem pe la mine să-mi las astea de şcoală şi te scot la un suc.
Bine.
Pe drum Virgil se gândea doar la confruntarea ce urma să se dea între el şi el. Între el care voia să iasă din „comunism” şi el care iubea imaginea romantică pe care o genera „comunismul” lui în cei din jur. Şi, precum comunismul, trebuia să-şi apere cu măiestrie minciuna ascunzându-se în spatele unei perdele de fum.
Ajunseră la terasă şi, deşi Virgil era cel care trebuie să înceapă discuţia, nu reuşea să coaguleze în minte nicio propoziţie care să deschidă subiectul. Era convins că odată începând să vorbească lururile vor curge apoi de la sine, dar avea nevoie întâi de cuvintele care să-i descleşteze gura. După ce şi-au comandat fiecare câte un suc, tăcerea care domina între ei puse şi mai multă presiune asupra maxilarelor lui Virgil.
Gata, acum putem sta liniştiţi. Despre ce voiai să-mi vorbeşti?
Despre Albert.
Lasă-mă să ghicesc, îi place de mine! zise Raluca râzând.
Nu, a vorbit cu tine mai demult în numele meu...
Şi, nu ai fost mulţumit de solie?
- Nu, nu a fost solia mea. Nu eu l-am trimis. Nu ştiu ce a crezut el că face dar nu din partea mea a venit.
Înţeleg. Şi nu mi-ai scris poezii de dragoste?
Nu! spuse Virgil înroşindu-se din nou.
Păcat, mi-ar fi plăcut să-mi fi scris. Nu-i aşa că o să-mi scrii de acum înainte?
Poate, dar scriu poezii urâte.
Oricum nu mă pricep aşa că nu mă deranjează.
Pe tot parcursul discuţiei, Raluca îl privi pe Virgil aproape tot timpul în ochi, lucru care îl stingherea şi mai mult. Se simţea încolţit în faţa inamicului, fără ca inamicul să-i fi declarat vreodată ostilitatea. De aceea nu era capabil să o privească mult timp pe Raluca în ochi. Cel mai mult privise sticla de suc si urmele lăsate de sticlele anterioare pe masa de plastic. Iar convingerea lui, că discuţia odată începută va decurge natural, se spulberă imediat ce epuizaseră subiectul pentru care era acum cu Raluca la o terasa. Din nou mintea lui era stearpă şi nicio idee nu lua formă.
Am chef să mă plimb prin parc. Mergi după aceea la plimbare?
Neştiind ce să zică, Virgil dădu afirmativ din cap, puţin încurcat. Îşi băuseră sucurile şi plecară spre parc. Merseră spre banca de lângă lac unde se întâlniseră prima oară.
Ia uite, asta e locul unde ne-am cunoscut, hai să ne aşezăm aici.
Bine.
Ce-mi place când eşti tot timpul de acord cu mine.
Nu sunt tot timpul de acord cu tine.
Am văzut că nu ieşi prea mult. Rar dau peste tine.
Ies atât cât am nevoie.
Sper că nu eşti vreun călugăr ceva.
Nu, nu sunt! şi începu să zâmbească.
Bine atunci o să stau puţin pe umărul tău că mi-e frig.
Şi se aşeză pe umărul lui cu ochii închişi, îmbrăţişându-i braţul. Virgil o privi mai cu atenţie şi pentru câteva clipe îşi imagină că Raluca îi este iubită şi că doarme pe umărul lui. Raluca deschise un singur ochi, uitându-se în sus spre Virgil.
Hei, ce faci, mă spionezi?
Nu, doar că păreai că dormi.
Dacă dorm puţin, mă păzeşti?
De cine?
De zmei şi balauri. Eşti Făt-Frumosul care vine să mă salveze.
Nu există zmei şi balauri, iar eu nu sunt Făt-Frumos.
Atunci hai să ne prefacem. Eu sunt prinţesa, tu Făt-Frumos şi nenea ăla care merge pe partea cealaltă a lacului e Zmeul Zmeilor care vine să mă fure.
...
Iar tu o să-l provoci la luptă, o să vă luptaţi trei zile şi trei nopţi şi in a treia zi când o să fie a treia încercare o să-l omori.
Şi după aceea?
După aceea vii şi mă salvezi din turnul unde m-a ferecat zmeul şi mă scapi de blestem cu un sărut.
De ce neapărat cu un sărut?
Aşa e blestemul, poate fi dezlegat numai printr-un sărut.
Şi în ce constă blestemul?
De unde să ştiu, e un blestem.
Şi dacă nu ştii în ce constă blestemul de unde ştii cum se dezleagă?
Pui prea multe întrebări.
Spunând acestea se apropie şi mai mult de Virgil încât acesta îi simţea respiraţia cum îl gâdilă uşor pe gât, parfumul ei floral îl înconjura ca un farmec şi sânul ei drept îl apăsa pe piept.
Ce tare îţi bate inima!
Sângele îi devenea din ce în ce mai iute şi mai fierbinte, era pentru prima dată când era atât de aproape de o fată şi într-un mod atât de erotic. În fond el era Făt-Frumosul ei. Erau predestinaţi şi pentru o clipă s-a simţit dorit de o femeie. Nu ştia de ce, dar voia să o sărute. Voia să vadă cum este, voia să cunoască această lume pe care şi-o interzisese până atunci. Voia să-l înţeleagă pe Ciprian, voia să se îndrăgostească chiar dacă nu îşi dădea seama că deja se îndrăgostise.
Involuntar începu să-i plimbe Ralucăi degetele prin păr, iar când o văzu că se ridică de pe umărul lui şi se apropie de el privindu-i pe rând buzele şi ochii înţelese ce urma. Înghiţi un nod sec şi o sărută timid ca un copil ce pupă obrazul unui străin. Raluca zâmbi şi continuă să-l sărute. Îi simţea buzele cum îl ardeau, iar degetele pe care i le plimba pe gât şi pe ceafă îi înfiorau întreg corpul.
Acum am dezlegat blestemul.

8 comentarii:

adi spunea...

hmmm ... ii faci concurenta lui stephanie Meyer :)

Mihai spunea...

Sa o iau ca pe un compliment sau incurajare? :P

adi spunea...

ambele. Mi-a placut ce am citit scris de ea. :D
dar e ciudat ca scrii despre sentimente ... e ciudat pentru un baiat/barbat sa spuna ce simte... asta daca e ce ai simtit tu; daca e doar imaginatie, povestea isi pierde din valoare in ochii mei ... devine "just another teenage story"
Sunt un pic dusa cu pluta zilele astea. Se prea poate sa nu intelegi nimic din ce am scris.

Mihai spunea...

Intentia mea nu este sa scriu ceva autobiografic, dar evident ma raportez la mine pentru a da cat mai multa autenticitate.

De ce zici ca daca e doar imaginatie isi pierde valoarea? E mai putin important daca raportezi povestea la mine, fiecare interpreteaza subiectiv ceea ce citeste, drept urmare impresia pe care ti-o produce tie e cea esentiala. Daca are valoare doar raportata la mine atunci nu am facut nicio branza :)).

adi spunea...

hei!
eu voiam sa fac un comentariu constructiv ...
imi cer scuze dac-a iesit altfel

Mihai spunea...

Si este constructiv :D.

adi spunea...

:(

Anunturi Iasi spunea...

Buna ziua
Numele meu este Constantin Iacob si va propun sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasimylove.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Anunturi Iasi (fara diacritice)
Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ. In caz ca sunteti de acord trimiteti-mi titlul pe care il doriti si linkul
Un an nou fericit si sa vi se indeplineasca toate dorintele.